Venirea lui Pițurcă a adus liniștea în Ghencea. Echipa a început să meargă, fanii revin lângă echipă și, cel mai important, patronul a renunțat la critici. Chiar și așa, Victor Pițurcă nu este mulțumit pe deplin de atitudinea latifundiarului și a ținut să îl „taxeze” și după partida de la Alba Iulia, contra „U” Clujului.
Tehnicianul a fost deranjat că Becali l-a lăudat prea mult pe Răduț, numindu-l chiar „Iniesta din Ghencea”, lucru care s-ar putea întoarce ca un bumerang asupra echipei. Pe de-o parte, fostul jucător al lui Internațional Curtea de Argeș ar putea să piardă contactul cu realitatea, ca în cazul lui Tănase, pe de altă parte ar putea crea tensiuni în vestiar, ceilalți jucători putând să îl privească cu invidie pe tânărul de 20 de ani.
„Nu vreau să mai lauzi jucătorii la televizor. Sunt tineri și apoi o sa creezi invidii în vestiar dacă lauzi jucătorii individual. Vorbește doar despre echipă în general, aburește-i cumva„, a tunat Piți, conform Onlinesport.
„Ok, Piți. O să spun doar despre tiki-taka„, ar fi fost răspunsul lui Becali, care apoi, a recunoscut la „Nașul” că nu a procedat bine lăudându-l pe Răduț. „E tânăr, e crud și ar putea să își ia lumea în cap, nu o să îl mai laud„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER